Când unei femei nu-i dă pace instinctul matern, trebuie neapărat să procreeze, fie că are, fie că nu are cu cine. Exact în acest moment se află și Zoe (Jennifer Lopez), o femeie nici prea tânără, nici prea bătrână, înfricoșată de ideea singurătății și intrată într-o criză existențială, pentru că nu mai are timp să își aducă contribuția la perpetuarea neamului.

Negăsind “alesul” în carne și oase, apelează la planul de rezervă: fecundarea intrauterină. Pare soluția ideală pentru o femeie care se teme de bărbații incapabili să își asume angajamente. Și cine poate fi tatăl perfect, care să nu o dezamăgească niciodată, dacă nu un donator de spermă?

Cum amicul ei, Clive (Eric Christian Olsen), aparent posesorul calităților necesare pentru viitoarea progenitură, refuză să îi doneze (amical) sperma, nu rămâne decât să spere ca donatorul CRM – 1014, cu esențele lui genetice congelate și stocate într-o eprubetă, îi va oferi un copil minunat. Față de realitatea voluptuoasă, inseminarea artificială aduce speranța unei sarcini în numai 5 minute, după o procedură al cărei unic inconvenient constă în desfacerea jenantă a picioarelor pe masa de examinare ginecologică.

O nimica toată pentru o femeie care este gata să accepte toate avariile pe care i le vor aduce propriului corp o viitoare sarcină, urmată de o naștere și de o eventuală alăptare: vezica care te face să scapi pe tine când ți-e lumea mai dragă, sânii atârnând asemenea unor șosete-tub… La care se adaugă, evident, clasicele stări de greață și de vomă, apetențe exagerate (culinare sau sexuale, că de, sângele e mai fierbinte și circulă mai iute prin corpul gravidei), somnolență, emoții amplificate, depășirea gabaritului… Filmul se conturează ca un adevărat manual al femeii însărcinate, rol jucat de o Jennifer Lopez aflată la primul film artistic după ce a cunoscut ea însăși misterele maternității (în 2008 născându-i pe gemenii Max și Emme).

Și dacă, în realitate, J Lo l-a avut lângă ea, măcar în acte și măcar pentru câțiva ani, pe Marc Anthony, tatăl copiilor săi, în film, Zoe este pregătită să își crească singură copilul, pentru că regulile fecundării artificiale îl absolvă pe donatorul (anonim) de spermă de suportarea toanelor viitoarei mame și de “plăcerile” jugului sub “micul dictator” ce va fi născut. Pentru a nu fi prinsă pe picior greșit, imediat după inseminare, Zoe aderă (conform binecunoscutei rețete americane de succes) la un grup de sprijin specializat, numit “Mame singure și mândre”. Mândre că dacă vor, pot să aibă și să crească singure copii, fără ajutorul unui “partener cu penis”, după cum filozofează liderul singuraticelor, Carol (Melissa McCarthy). Numai că încurajările de aici se transformă adesea în momente de panică după împărtășirea experiențelor nefaste ale altor mame singure.

În plus, apar și sfaturile bunicii atipice (Linda Lavin), logodite de 22 de ani cu un moșulică de 93 de ani sau cele ale prietenei vulgare, Mona (Michaela Watkins), care nu îi oferă chiar cea mai în roz perspectivă asupra sarcinii și a vieții de mamă.

Lăsând la o parte cascada de scene legate de maternitate, să privim și partea romantică a filmului pentru că, până la urmă, actul “însărcinării” cu un material de proveniență necunoscută este numai un pretext pentru a urmări o relație între doi oameni care se confruntă cu o astfel de situație inedită. Cum viața joacă farse, după reguli numai de ea știute, imediat ce părăsește cabinetul medical zămislitor, Zoe se lovește pe stradă (sau în taxi) de Stan (Alex O’Loughlin – actorul australian care, după acest film, a fost acaparat total și a rămas acaparat, de mai bine de 10 ani, de personajul Steve McGarrett din serialul Hawaii Five-0, un rol cu totul diferit față de cel din “Planul de rezervă”).

Soarta plusează și îi mai intersectează, întâmplător, pe cei doi, deschizându-le calea să se cunoască un pic. El – băiat cu studii (începute) în străinătate, rămas, după o căsnicie eșuată, fără bani și cu un ghimpe împotriva femeilor – se ocupă în prezent de ferma familiei. Ea – orfană de mică, crescută de bunică, fostă marionetă în lumea corporatistă unde nu a găsit nici satisfacția profesională și nici iubitul ideal – este deținătoarea, acum, a unui magazin pentru animale de casă. El vinde brânză, ea vinde hamsteri. Amândoi pricepuți la animale: el știe să mulgă o capră, ea să crească un câine cu handicap, simpaticul Nuts, victimă inocentă a unui incest provocat la canisă.

O fi Stan fermier, dar unul arătos și cu mușchi și mai ales unul uns cu toate alifiile, inteligent, spontan și cu vorbele la el, un bagaj suficient să-i trezească lui Zoe interesul, dar și speranța că sperma de la congelator (în general mai leneșă decât cea fresh) nu și-a făcut treaba bine. Speranță deșartă, pentru că Zoe chiar a cumpărat un material bun, care și-a îndeplinit misiunea din prima. Și cum să îi spui tipului din fața ta, care pare, de data asta, special, că ai fost fecundată artificial și că aștepți un copil? Și apoi, dacă îi spui, va rămâne el lângă tine și își va asuma responsabilitățile de părinte? Mare problemă, declanșatoare de incertitudini și conflicte, de parcă cei doi ar fi avut o relație de vreo 10 ani, care acum a fost pusă la grea încercare…

În fine, în amalgamul de sfaturi (de pe la toate mamele), de stări și de sentimente (amplificate mai mult sau mai puțin de hormonii scăpați de sub control), nu lipsește nici perspectiva unui bărbat (Anthony Anderson) asupra unei familii cu copii. Tată a 3 omuleți care încă se joacă în nisip, el îi împărtășește lui Stan, pe un ton deloc încurajator, din minunata sa experiență de părinte, care se luptă cu lipsa de somn, de timp liber și de sex cu soția sau cu gândul înspăimântător că va trebui să plătească taxe uriașe de școlarizare. Apoi, după ce îl amăgește cu speranța momentelor unice de bucurie pe care ți le oferă puradeii, îl lovește din nou în moalele capului cu realitatea, pentru că groaznica rutină, perpetuată la infinit, pare să anuleze orice clipă de fericire.

Filmul nu duce lipsă de replici și de scene hilare, unele cam puerile sau cam trase de păr (că altfel nu s-ar învârti în jurul unei note de trecere pe IMDB, dar nu intrați în panică, ca multe comedii romantice relaxante se situează cam tot la nivelul asta de apreciere). Pentru iubitorul de gen sau pentru fanii J Lo, ” The Back-up Plan” este cu siguranță ok. Chiar și cu finalul său șablon, melodramatic și cu un pic de loc lăsat pentru … ” to be continued”.