Filmul Netflix “20th Century Girl”, captează emoțiile primei iubiri, trăite cu intensitate în anii liceului și rememorate cu nostalgie două decenii mai târziu. Poate vă întrebați ce ar mai putea aduce nou această dramă romantică unei teme ultra-exploatate în cinematografie. Dacă v-aș spune că tratează, deopotrivă cu sensibilitate și cu umor, o frumoasă și tulburătoare poveste de dragoste, cu siguranță nu v-aș convinge. Sună a clișeu. Și totuși producția sud-coreeană vine cu micile ei argumentele pentru a-și dovedi farmecul și nota de originalitate.

“20th Century Girl” conexează puternic povestea de iubire cu o poveste despre prietenie, relevând în cel mai expresiv mod profunzimea uneia dintre ele tocmai prin existența și intensitatea celeilalte. Între iubire și prietenie sunt prinși patru liceeni simpatici, copleșiți de exuberanța adolescenței, dar și de povara alegerilor pe care le fac. Prin actorii care le interpretează rolurile, filmul lansează deja o invitație serioasă la vizionare. Sunt tineri, drăguți și mai ales talentați, așa că vă vor cuceri ușor.

“20th Century Girl” reprezintă primul film de lungmetraj regizat de Bang Woo Ri, semnatară și a scenariului. O dublă ipostază care îi garantează cineastei întreaga libertatea creativă de a realiza exact ceea ce și-a dorit. Și și-a dorit să facă un film despre tineret și despre prima iubire, un pic altfel decât cele asiatice (japoneze sau taiwaneze) pe care le urmărea cu interes în tinerețe, un film în care să se simtă cultura și emoțiile sud-coreene. Cei familiarizați cu cinematografia asiatică vor sesiza, într-adevăr, amprenta stilului sud-coreean, iar consumatorii producțiilor hollywood-iene sau europene cu atât mai mult vor remarca o abordare a romantismului adolescentin un pic diferită de cea occidentală.

“20th Century Girl” nu e lipsit de clișeele filmelor de dragoste. Nici nu are cum, însă Bang Woo Ri încearcă să le atenueze stereotipia, tocmai împrumutându-le ceva din culoarea locală, dar și din vibe-ul retro al sfârșitului de secol. Deseori întâmplările sunt abordate dintr-o perspectivă amuzantă, care prinde. Momentele îndrăgostiților emană prospețime, simplitate și sinceritate. Camera le dă o strălucire aparte, surprinzându-le în lumina și din unghiurile cele mai potrivite, iar muzica frumoasă de fundal amplifică și gradează emoțiile de la primii fiori și explozia fericirii până la neliniștea pierderii ei.

Cu acțiunea ancorată în 1999, an marcat din plin de o recuzită specifică acelui timp, filmul are menirea de a provoca puseuri de nostalgie unui număr mare de cinefili. Chiar și celor de treizeci și ceva de ani. Reîntoarcerea în timpul nu prea îndepărtat al adolescenței lor poate să însemne nu numai amintirea primei iubiri, dar și conștientizarea vitezei cu care s-au schimbat tehnologiile și, odată cu ele, stilul și ritmul vieții. Pentru ei, eforturile îndrăgostiților de a lega și de a menține o relație, neliniștea incertitudinii conferă o vibrație și un mister aparte romantismului din anii 90, înainte ca rețelele de socializare să invadeze intimitatea oamenilor, iar telefonia mobilă să permită conectarea lor verbală de oriunde și oricând.

Celor crescuți cu smartphone-ul în buzunar, filmul le oferă șansa să guste un pic din farmecul inedit al experiențelor trăite de generațiile anterioare lor. Probabil că adolescenții de acum nici nu realizează că semenii lor, cu doar două-trei decenii în urmă, puteau să comunice telefonic între ei numai dacă se nimereau, în același timp, lângă fixul de acasă sau dacă foloseau un telefon public. Și, la fel de probabil, ei nu-și pot imagina cum se descurcau tinerii de altădată fără magia unui click sau a unei glisări pe touchscreen, pentru a afla instant cam ce face, ce-i place, cum e sau pe unde e persoana de care sunt interesați.

“20th Century Girl” nu are vraja de basm a filmelor de epocă, în care îndrăgostitul vine la aleasă pe un cal alb sau se duelează în numele iubirii, însă păstrează frumusețea și căldura relațiilor de dinaintea exploziei digitale. Adică a relațiilor din perioada în care Cupidon, lipsit de accesul la profilurile complete de Facebook sau de Instagram ale “victimelor”, nu nimerea mereu cu săgeata persoana care trebuie. Și nici nu se deghiza într-o aplicație de întâlniri, promițând solemn să transforme potrivirea virtuală ideală în relația amoroasă perfectă.

Actoria, cinematografia, muzica, nostalgiile – toate sunt bune și frumoase, dar tot trebuie să revin la povestea aceea ispititoare, care ți se strecoară în suflet și apoi se joacă cu el. Să intrăm un pic în ea…

Într-o zi de iarnă, un bărbat preia de la curier un colet adresat fiicei sale, Na Bo Ra (Han Hyo Joo). Cum curiozitatea părintească depășește secretul corespondenței, omul desface pachetul și își sună fata, aflată la Seul. După ce o șicanează un pic pe tema bărbaților și a filmelor porno, îi trimite pe telefon o fotografie cu “produsele” primite: o invitație la o expoziție de artă media a unui artist străin, Joseph și o casetă video. Imaginea casetei este cea care declanșează destinatarei amintirea primei iubiri, trăite în urmă cu 20 de ani și, odată cu gândurile ei, ajungem și noi în 1999, în orașul natal Cheongju.

Retrospecția începe cu adolescenta Bo Ra (Kim Yoo Jung), viitoare elevă-boboc de liceu, aflată în ultimele zile de vacanță. Ea își zorește foarte buna prietenă, pe visătoarea Kim Yeon Doo (Roh Yoon Seo), să își facă bagajele pentru America, acolo unde trebuie să se opereze. Yeon Doo e o fată cu probleme grave la inimă. Și la propriu, dar și la figurat, căci ea nu mai vede rostul călătoriei peste ocean, din timp ce inima i-a fost furată pe tărâm sud-coreean… Furată sau cel puțin dereglată, pentru că, Yeon Doo îi percepe bătăile atât de tare, încât crede că o să moară. Pentru prima dată în viață, susține ea. Pentru a n-a oară, susține Bo Ra, care îi amintește că aceleași probleme “cardiace” îi produseseră cândva și președintele clasei a V-a, și un băiat din echipa de atletism, și profesorul debutant de artă și, cel mai recent, Jung Jae. Atât de recent încât Bo Ra e nevoită să scoată de prin așternuturile patului dovada “fierbinte” a recidivei: o caseta video cu numele și cu chipul ultimei “iubiri”, Jung Jae.

În ceea ce privește caseta buclucașă și pe Jung Jae, trebuie să fac o acoladă. Caseta VHS, cred că v-ați dat seama, este aceeași pe care am văzut-o și la începutul filmului, cea care a stârnit potopul de amintiri. În 1999, Bo Ra se chinuise să o sustragă de la magazinul de închirieri casete video al părinților, de la secțiune “Interzis minorilor”, adică inclusiv ei și prietenei ei. Dar ce să facă niște puștoaice de 16 ani (17 ani, vârsta coreeană), când curiozitatea și hormonii le răscolesc? Vizionează pe ascuns “Jung sa”, filmul erotic de pe casetă. (“Jung sa”, cunoscută în vest sub numele “An Affair” este o producție lansată în toamna anului 1998 în Coreea de Sud, care a înregistrat un mare succes de casă)

Cine e Jung Jae? Este actorul principal din pelicula cu pricina, pe numele lui complet Lee Jung Jae. Atunci, un tânăr sexy de 26 de, care bătea la ușile afirmării. Astăzi, un actor deja faimos pe plan internațional, pentru că nu e nimeni altul decât protagonistul celebrei și multi-premiatei drame de supraviețuire “Squid Game” (2021). Acum nu știu dacă scenarista Bang Woo Ri a avut ceva aduceri-aminte despre plăcerile vinovate ale adolescenței, legate exact de filmul respectiv sau dacă, printr-un artificiu de marketing, ni-l strecoară subtil în fața ochilor pe starul Netflix, în mare vogă la data realizării filmului ei.

Trebuie să îmi fac mea culpa pentru paranteza lungă, însă m-am auto-provocat să scriu despre casetă pentru că, sincer, mi s-a părut distractiv și un pic cam ciudat, ca într-un film despre puritatea primei iubiri, elementul care apare și reapare în momente definitorii pentru nașterea și dezvoltarea relației dintre protagoniști să fie tocmai o casetă care ne invită la un film porno. Cel puțin în această categorie îl încadrează un personaj, deși celor care acceptă diferența semantică dintre erotic și porno le pot spune că “An Affair” nu are legătură cu genul porno.

Închid acolada și revin la film. Marea și adevărata iubire a lui Yeon Doo s-a cuibărit în sufletul fetei în câteva minute, atât cât a durat vizita băiatului în magazinul părinților ei, de unde și-a comandat o uniformă școlară. Adică Yeon Doo s-a înamorat la fel de rapid ca și personajele din dramele pe care le urmărea la televizor. Identitatea “iubitului” se rezumă la numele citit de pe ecuson, Baek Hyun Jin, elev la același liceu ca și cel al fetelor. Îngrijorată de inima amicei, Bo Ra ticluiește planul ideal: dacă tot sunt colegi, să îl urmărească ea pe Hyun Jin la școală și să-i raporteze lui Yeon Doo tot ce face, astfel încât aceasta, deși plecată în America, să se simtă mereu aproape de el. Cum să-i transmită noutățile? Cu binecuvântarea Internetului și a e-mailului, minuni ale tehnologiei digitale, aflate la începutul popularizării lor globale, într-un 1999 dominat de analogic.

Rămasă cu o listă de sarcini și de informații de adunat despre Baek Hyun Jin (Park Jung Woo), Bo Ra trece cu seriozitate la îndeplinirea misiunii și completează conștiincioasă într-un jurnal note detaliate de observație. E atât de loială, de perseverentă și de simpatică în acțiunea ei de spionaj, că nu ai cum să nu o îndrăgești. Tacticile de urmărire, uneori puerile, alteori ingenioase, stângăciile, încercările precipitate de a ieși din situații incomode sau disimulările ei eșuate, atunci când este prinsă cu minciuna, creează o sumă de scene amuzante.

Pentru a afla cât mai multe despre Hyun Jin și pentru a ajunge la el, Bo Ra intră chiar și în clubul audiovideo al liceului, unde face echipă de lucru cu Poong Woon Ho (Byeon Woo Seok), cel mai bun prieten al “urmăritului”. Spre deosebire de Bo Ra, care e un adevărat generator de energie și de zgomot verbal, Woon Ho emană o liniște copleșitoare. Deși pare nepăsător, el o ajută pe Bo Ra să intre în vorbă cu Hyun Jin și să îl cunoască personal. Intersectându-se într-un fel sau altul, cei trei colegi se împrietenesc. Numai că după un timp, băieții încep să o perceapă pe drăguța, sincera și exuberanta Bo Ra mai mult decât ca pe o simplă amică.

Din acest punct al acțiunii, după ce ne-a desfătat cu o comedie autentică, filmul ne transferă în zona romantismului. Ce e drept, el a plutit în aer și înainte, dar acum sentimentele de dragoste încep să se exteriorizeze încet-încet și să le dea mari bătăi de cap și de inimă protagoniștilor. Temperamente opuse, cei doi prieteni o abordează diferit pe Bo Ra.

Hyun Jin, curajos, îi declară că o place și, convins fiind că simțămintele sunt reciproce, insistă în speranța că ea o să îi accepte invitațiile la o întâlnire. Mărturisirea o panichează pe Bo Ra. Absorbită de rolul ei de investigator, nu conștientizează că, urmărindu-l ca nebuna și încercând mereu să îi fie în preajmă și de ajutor, nu face decât să îi atragă atenția lui Hyun Jin. Mai ales că ea însăși îl catalogase, în urma observațiilor de la distanță, ca pe un băiat de bani gata, cu stofă de playboy. Problema care se pune acum este cum va raporta devotata și sincera Bo Ra lui Yeon Doo că alesul inimii ei s-a înamorat tocmai de cea pe care ea o mandatase să îl supravegheze.

Woon Ho, timid și tăcut, este reținut în a-și exprima sentimentele. Pare distant, dar în realitate e un tip grijuliu și cald, care își ține în frâu emoțiile sub masca indiferenței și a calmului. Deseori, lipsa lui de comunicare dă naștere la interpretări greșite. De el se îndrăgostește Bo Ra. Noile ei trăiri o transformă: fata veselă și sigură pe ea, căreia nu îi tăcea gura, devine confuză și deseori rămâne fără cuvinte. De fapt, nici nu e nevoie de vorbe rostite ca să înțelegi sentimentele ce plutesc în aer. Privirile și gesturile spun totul.

Cum dragostea are în viață și o parte fericită, dar și una tristă, lucrurile se complică odată cu întoarcerea din America a lui Yeon Doo, operată și gata să își întâlnească “iubitul”, lăsat în paza prietenei Bo Ra. Triunghiul amoros se transformă într-un soi de patrulater amoros, care pune la încercare sentimentele de prietenie și de iubire. Loialitatea, vinovăția, teama, dragostea se amestecă într-un cocktail de simțiri care pot duce la renunțări, la despărțiri, la regăsiri… Iar filmul, după ce ți-a hrănit sufletul cu atâta bucurie, începe acum să ți-l sfâșie în bucăți.

Dincolo de a fi o poveste despre dragoste, așa cum e percepută ea în adolescență, ca o explozie de vibrații noi, pure și răvășitoare, filmul este și despre prietenia adevărată, care surprinde prin generozitate și profunzime. Aș îndrăzni să spun că până în punctul neverosimilului. O prietenie în numele căreia ajungi să fii nesincer cu tine însuți și să pierzi oportunitatea de a fi fericit. Cu alte cuvinte, să îți refuzi șansa să trăiești cu adevărat clipa pe care o vedeai posibilă numai în vis. Visul acela din care alarma realității te poate trezi mai repede decât crezi.

“20th Century Girl” este genul de film care te face să râzi o oră, apoi te trece printr-un amalgam de emoții, care te lasă, de multe ori, cu un nod în gât. Și cu unele întrebări cărora vrei sa le afli răspunsul: “de ce?”, “cum?”, “dar nu se putea să…?, “ce s-a întâmplat cu X sau cu Y?”. Unele scene lipsesc, deși ar trebui să fie acolo sau sunt tratate superficial, cel mai probabil din lipsă de timp. Altele rămân deschise interpretărilor tocmai pentru a crește efectul dramatic. Cu sau fără răspuns la întrebări și cu toate că ai știut mereu că urmărești o poveste din trecut, susceptibilă de a se fi încheiat de ceva vreme, la final conștientizezi că iubirea dintre Bo Ra și Woon Ho este atât de profundă și de sinceră, încât ea încă răscolește sufletul. Chiar și în secolul XXI.

Bo Ra și Woon Ho creează dependență. Deși filmul nu are intrigi sâcâitoare, personaje enervante sau momente de plictis, peste care ți-ai dori să treci, chimia puternică dintre Bo Ra și Woon Ho te face să aștepți cu nerăbdare următorul moment al interacțiunii lor. Iar asta se datorează nu numai poveștii lor ademenitoare, ci și actorilor Kim Yoo Jung și Byeon Woo Seok, foarte convingători în rolurile lor.

Kim Yoo Jung nu este un nume nou în cinematografia sud-coreeană. Dimpotrivă: deși are numai 22 de ani (vârsta internațională la data filmărilor), e pe sticlă de 18 ani, jucând în nu mai puțin de 50 de filme și seriale. Fosta actriță-copil, deja veterană acum, mărturisea că era fericită că filmează o dramă cu oameni de vârsta sa, când s-a trezit că ceilalți tineri actori – băieții fiind chiar mai în vârstă decât ea- o strigau cu apelativul onorific Senior Kim (sau Sunbae-nim, o adresare formală, din respect pentru experiența și profesionalismul ei). Chiar și Bang Woo Ri a recunoscut-o ca senioară a ei, susținând că a consultat-o în multe privințe pe platourile de filmare.

Cred că Senior Kim nu și-a dezamăgit nici colegii și nu ne-a dezamăgit nici pe noi. Actrița este cea mai credibilă și mai naturală Bo Ra, fata veselă cu inima de aur, captivă între prietenie și iubire. Kim Yoo Jung trece cu o ușurință dezarmantă prin toate trăirile personajului său, atrăgând și spectatorul într-un adevărat roller-coaster emoțional.

Dacă îl urmărești pe Poong Woon Ho și ești cucerit(ă) de frumusețea și de candoarea specifice vârstei lui adolescentine, atunci cu siguranță Byeon Woo Seok, actorul care îi dă viață pe ecran, primește un prim bonus din partea ta. Pentru că, îți vine să crezi sau nu, el avea, tot la data filmărilor, 30 de ani. Chiar dacă personajul său este un tip interiorizat, pe care viața l-a maturizat mai devreme, în fața fetei iubite este și el stângaci și uneori copilăros.

Byeon Woo Seok este foarte expresiv și reușește să-i confere o sensibilitatea aparte lui Woon Ho. Nu știu dacă se datorează profesiei de model sau experienței de viață (sau a celei nu prea mari de actorie), dar reușește să cucerească ecranul cu privirea sa blândă și profundă, cu zâmbetul dulce sau cu vocea caldă. Așa că, sincer, nu ai cum să nu simți o empatie deosebită față de Woon Ho, băiatul onest cu sentimentele lui, dar capabil să accepte în tăcere suferința, pentru a respecta deciziile celorlalți și regulile prieteniei.

În urma feed-back-urilor pozitive ale cinefililor (îndeosebi al domnișoarelor și doamnelor, mari consumatoare de gen, care au fost cucerite de Woon Ho înainte chiar de a fi cucerită Bo Ra), am sentimentul că o să îl revedem pe Byeon Woo Seok și în viitor, în calitate de (prim) protagonist al unor k-drame romantice (până la “20th Century Girl” el a mai jucat numai ca al doilea rol principal masculin). Și, dacă ar fi să ne luăm după isteria de pe net, ar fi musai ca într-una din ele să facă din nou un cuplu cu Kim Yoo Jung. Ce e drept, sunt amândoi atât de frumoși și de compatibili, încât parcă ți i-ai mai dori din nou împreună pe ecran.

Rămânând la distribuție, trebuie remarcați și ceilalți doi tineri actori, Park Jung Woo și Roh Yoon Seo în rolul lui Baek Hyun Jin, respectiv al lui Kim Yeon Doo, două personaje care completează cvartetul prieteniei și al iubirii. Drăguți, expansivi, naivi și insistenți, deși par obstacole în calea relației dintre Bo Ra și Woon Ho, de fapt sunt declanșatorii și catalizatorii ei. Două personaje interpretate cu naturalețe și prospețime.

“20th Century Girl” – un film al nostalgiilor

“20th Century Girl” este un film cu și despre liceeni, așă că este normal ca ei să fie principalul public-țintă. În definitiv, surprinde preocupările și sentimentele lor, în mare parte cam aceleași în orice timpuri și oriunde pe glob. Asta nu înseamnă că adulții nu se pot bucura de film. Până la urmă și ei au fost cândva adolescenți, iar faptul că scenariul a fost inspirat din viața și experiențele lui Bang Woo Ri cred că sporește tentația vizionării. Odată urmărindu-l, cei mai “bătrâni” (decât adolescenții) vor avea în plus plăcerea de a-și reconstitui propriile amintiri.

Pentru nostalgicii romantici, dezvoltarea sentimentelor pure dintre Woo-Ho și Bo Ra este partea cea mai dulce și mai emoționantă a filmului, capabilă să îi trimită pe nesimțite în trecut, la vârsta primei lor iubiri nevinovate. Nu le va fi greu să își amintească eforturile pe care le făceau și ei pentru a da “întâmplător” peste persoana pe care o plăceau, privirile pe care i le aruncau pe ascuns, senzația plăcută a atingerilor involuntare dintre ei, micile tachinări și gelozii, fluturașii din stomac, emoțiile primei întâlniri sau ale primului sărut.

În același timp, este foarte probabil ca filmul să învie amintiri din liceu. Nu știu câți au rămas în cap, din acele vremuri, cu tezele și lucrările de control stresante. Probabil că cei mai mulți, ca și Bo Ra, își vor aminti mai degrabă de excursiile în care, după ce scăpau de vigilența profesorilor, încălcau regulile, măcar de dragul teribilismelor specifice vârstei. Sau își vor aminti de îmbulzeala de la chioșcul cu mâncare când, chiar dacă nu se alegeau cu vreun corn sau cu vreun pateu, măcar aveau șansa să întâlnească fata sau băiatul de la clasa paralelă, pentru care aveau o pasiune secretă.

Nu în ultimul rând, “Fata secolului 20” este un memento pentru tehnologia secolului 20, dar și o revelație a rapidității cu care a evoluat aceasta până în prezent. Deși vorbim de o distanță de doar 20 de ani, vechile dispozitive sunt acum, în mare parte, fie obiecte de colecție sau de muzeu, fie uitate în pod de vreun gospodar mai leneș sau mai sentimental.

Născută în anul 1999, anul în care se petrece acțiunea filmului, actrița Kim Yoo Jung (Bo Ra) a recunoscut că nu văzuse până la data filmărilor o dischetă (floppy disk). De altfel, cu excepția lui Byeon Woo Seok, tinerii actori nu folosiseră în viața reală elementele de recuzită specifice anilor 90, dar s-au declarat încântați de dispozitivele analogice din film (pagere, telefoane) și chiar mândri că au văzut pe la casele lor un VCR (videorecorder) sau câteva LP -uri (plăci de patefon).

Pentru mulți dintre cei care astăzi, în plină eră digitală, urmăresc “20th Century Girl” pe o platformă de streaming video sau pe un DVD, întinși confortabil în fața display-ului OLED sau al plasmei, mersul la magazinul video din cartier, casetele video VHS închiriate și bătrânul videorecorder, conectat la un televizor cu tub catodic, poartă izul amintirilor. Ca și telefonul public, fixul cu fir, mobilele cât cărămida, casetofoanele și casetele lor audio cu bandă….

A, și nu pot să rezist să nu vorbesc despre o altă amintire, reactivată de urmărirea filmului: nebunia cu sfârșitul lumii în anul 2000. În 1999 se crease o isterie generală pe această temă, susținută de predicțiile a nu știu câtor profeți și clarvăzători. Pentru cei care nu credeau în scenariile apocaliptice cu iz religios, exista și o variantă argumentată științific. Virusul informatic Y2K amenința să infecteze computerele, să dea programele peste cap și, odată cu ele, să declanșeze haos și catastrofe în întreaga lume. Y2K (adică Year 2000) era de fapt era o eroare de software care viza datele calendaristice, cauzată de scrierea anilor cu numai două cifre (fără 19 în față). De aici riscul ca abia sositul an 2000 (00 în programe) să fie interpretat ca 1900.

Nu a venit sfârșitul lumii nici pentru noi, nici pentru Bo Ra. A venit însă sfârșitul recenziei mele lungi. Cum vă spuneam, filmul naște nostalgii, iar cei mai slabi de înger se pierd în ele. Așa, ca mine… O să trec conștiincioasă la o concluzie scurtă: dați-i o șansă la vizionare lui “20th Century Girl”! Merită. Cel puțin, pe mulți dintre utilizatorii Netflix-ului din întreaga lume i-a cucerit deja.