Dacă ți-ai dorit la un moment dat să iei pauză de la comedia tipică, presărată cu poante ieftine (deseori însoțite de vulgaritățile de rigoare), de la acțiunea clasică cu împușcături și explozii sau de la dramele care te afundă într-o semi-depresie – și ai fi preferat să guști ceva mai rafinat – atunci acest film ar putea fi pentru tine. „Ladies in Black” pare să se deruleze într-un univers paralel celui plin de mișcare și de sunet, de faze șocante sau interzise minorilor, așa cum este cel în care ne-au obișnuit filmele hollywoodiene să se desfășoare acțiunea. Explicabil, având în vedere că filmul despre care vorbim nu este american, ci unul australian.

Ne aflăm în Sydney, în anul 1959, într-o lume frumoasă, caldă și liniștită. Suntem într-o Australie a transformărilor, dar nu a celor care presupun treceri bruște dintr-un punct existențial într-altul. Metamorfozarea personajelor se produce lin, natural, ca o consecință firească a experiențelor de viață și a intersectării lor, la un moment dat, cu alți oameni, cu alte culturi, cu alte concepții.

Contextul istoric se suprapune unei perioade în care Australia era deschisă pătrunderii în țară a imigranților (politică pe care o mai ai păstrează și în zilele noastre, peste o treime din populația australiană de astăzi fiind născută în afara granițelor țării). Aici, este vorba de integrarea unor refugiați din estul Europei (Ungaria, Iugoslavia), despre acceptarea lor de către australieni și, mai mult, despre influența pe care nou-veniții o au asupra localnicilor (ca mod de viață și de gândire).

Din punct de vedere social, bărbatul încă joacă rolul primordial în susținerea materială a familiei australiene, femeii revenindu-i, în principal, sarcini gospodărești și de creștere a copiilor. Pe fondul acestei împărțiri tradiționale a rolurilor în familie, apar primele semne ale emancipării femeii, care tinde să acceadă la o educație superioară și la o slujbă care să îi asigure independența financiară.

Povestea este simplă, dar spusă frumos, cu o seninătate plăcută. De fapt, sunt patru povești, care se intersectează la raionul de articole de damă al unui mare magazin din Sydney, acolo unde doamnele în negru, elegante, amabile, servesc impecabil clientele. Dacă vă trece prin minte sloganul comercial „Clientul nostru, stăpânul nostru”, ei bine, să știți că la magazinul Goode’s chiar este aplicabil, pentru că aici clienta (de multe ori o scorpie ipocrită) are mereu dreptate și este tratată ca o adevărată regină.

Lisa (Angourie Rice), o tânără angajată temporar la magazin, pe perioada verii (și a Crăciunului în Australia), este o fată inteligentă și pasionată de citit, care așteaptă rezultatele la testele date la terminarea liceului, hotărâtoare pentru admiterea sa la facultate. Familia Lisei concretizează ideea de tradiție: mama (Susie Porter) trebuie să își aștepte bărbatul (Shane Jacobson) cu mâncarea caldă, când acesta vine de la serviciu (sau când se desprinde de televizor, unde urmărește fără suflare cursele de cai pe care a pariat) și să aibă grijă de fata ei.

Atașamentul față de fiică pare exagerat, având în vedere că femeia încă o consideră pe Lisa o fetiță, adică la acea vârstă la care are nevoie de ajutorul și de protecția mamei (în realitate, mai mult are nevoie mama de fată, decât fata de mamă). Deși este pe cale să devină domnișoară, Lisa încă „beneficiază” de rochiile roz croite și lucrate de mama ei, cu volănașe, așa cum îi plăceau de când era mică (și care, evident, nu mai îi plac, pentru că a crescut între timp). Doamna Miles își sprijină fata să urmeze facultatea dorită, în ciuda concepției învechite a tatălui care nu concepe ca o fată să urmeze cursurile unei universități.

În contrast cu familia australiană, apare aceea a doamnei Magda, responsabila raionului de haine de lux, o slovenă de vârstă mijlocie, emancipată și elegantă (o Julia Ormond un pic cam împlinită la trup încât, fie vorba între noi, te face să te întrebi dacă nu cumva nu ai fi preferat-o în locul ei pe Milla Jovovich, actriță care a refuzat rolul). Soțul său, Ștefan (Vincent Perez), este un ungur cultivat și șarmant, pasionat de arta culinară, dar nu în ipostaza de gurmand, ci în aceea de bucătar priceput, el fiind și cel care gătește în casă. Intelectual rafinat, este deschis ideii de emancipare a femeii și își susține soția să își deschidă propria afacere.

Celelalte două personaje feminine, Fay (Rachel Taylor) și Patty (Alison McGirr), colege de raion, au dincolo de magazin o viață anostă: Fay, o romantică prin definiție, pare resemnată cu gândul că nu își va găsi bărbatul visurilor ei, în timp ce Patty, o fire aparent mai rece, este intrigată de comportamentul soțului său, un refulat sexual, care, complexat că nu își satisface soția, alege să se îndepărteze de ea.

Slujba de la magazin, o carte împrumutată, un tânăr ungur (evident, tot foarte cult și el) în căutarea unei iubite australience (actorul australian Ryan Corr chiar m-a făcut să cred că e de origine maghiară, la fel ca și Vincent Perez, de altfel), un ospăț în casa ospitalierilor est-europeni, fac să se intersecteze destine și să se schimbe atitudini și concepții de viață. În definitiv, imigranții, priviți cu reticență la început, sunt cei care aduc pe continentul australian o parte din cultura superioară a Europei, din stilurile vestimentar și culinar, existente în cealaltă parte a lumii.

Trebuie să recunosc că m-a destins modul în care au fost surprinse, cu umor și ironie fină, decalajele dintre cele două lumi, a australienilor și a europenilor sau decalajele dintre persoanele culte și a cele fără educație. Nu poți să nu fii înmuiat de inocența lui Fay, atunci când Lisa îi spune de dramaturgul Molière: „Care Molly? Nu am auzit de ea.” Înțepături subtile sunt și la adresa ungurilor care și-au uitat originile și limba („Las-o să vorbească cu Mickloș, care e supranumit Michael”). În fine, admiterea ideii că lumea se schimbă în jur, este exprimată de tatăl Lisei, adică de cel care credea cu înverșunare că lucrurile cu care s-a obișnuit nu vor fi înlocuite niciodată cu altele noi. Servit de către Ștefan cu ciudatul, dar apetisantul pateu din ficat de rață, el concluzionează: „Dacă pot accepta toate lucrurile care s-au întâmplat cred că pot suporta „ficat de rață”.

Destinele femeilor în negru de la „Goode’ s sunt sintetizate de bătrânul cerber al magazinului, Mr. Ryder (Nicholas Hammond – vi-l mai amintiți pe adolescentul Friedrich Von Trapp din „Sunetul muzicii”?- aici sexagenar), într-o replică-epilog a poveștii lor: „Vin și pleacă”. Viața își urmează cursul, iar protagonistele devin soții, mame, femei de afaceri ori pleacă să studieze.

Un film relaxant de după-amiază.