S-au spus multe povești despre Robin Hood, justițiarul din păduri cu suflet nobil, sub diverse forme și în diverse ecranizări. Fanii știu că i-a fost dedicată chiar și o parodie (cea cu bărbații în izmene). Varianta din 2010 e fix opusul unei parodii. Duo-ul Russel Crowe – Ridley Scott se reunește pentru probabil cel mai sobru și mai dramatic Robin Hood de până acum.
Sub bagheta lui Ridley Scott, Robin Hood nu e nicidecum eroul mitic care se răzvrătește împotriva sistemului tiranic, care fură de la bogați și împarte prada săracilor. El este prin definiție un luptător medieval, prins în bătăliile cu dușmanii regatului, dar și în încâlcitele ițe politice de la curte, care țes trădări și răzbunări.
Noroc că știm de la început că ne uităm la o poveste despre Robin Hood, fapt trâmbițat în titlu, că altfel… aștepți, dar nu o să vezi, atacurile asupra trăsurilor cu aur și alte bogății, deci nu o să te bucuri când maleficii perceptori sunt jefuiți, iar săracii ajutați. Evident, atâta timp cât eroul nu tâlhărește pe nimeni, nici nu prea o să vezi vreo glugă („hood”) sub care să își ascundă chipul.
Dar cum probabil că excepția confirmă regula, trebuie să reținem unica nelegiuire a lui Robin, „marele” atac asupra pioaselor fețe bisericești, pe care le deposedează de niște saci cu grâne, pe care, la rândul lor le furaseră, cu mare sfințenie, de la țărani. Fapta bună este dusă până la capăt creștinește, prin însămânțarea pământului cu grânele recuperate, noaptea, pentru că orice binefacere e mai bine primită dacă e anonimă…
Evident, falnicele păduri englezești, decorurile și costumațiile medievale (exceptând un maiou al eroului, care tare mult aduce cu maiourile chinezești de azi), faptul că Robin e un bun arcaș și prezența celebrelor personaje asociate legendei sale – Micuțul John, părintele Tuck, Will Scarlet, Lady Marion, șeriful din Nottingham (cam figurant aici), ne duc cu gândul la Robin Hood. A, și prenumele comun, Robin, pentru că supranumele de Hood, dacă nu mă înșel, nu apare decât în ultimele 10 minute, ca și titulatura de proscris, câștigată, teoretic, mai mult pentru nelegiuirea de a se fi dat drept cavaler al regatului.
Aceasta este acuzația oficială pentru că, fie vorba între noi, motivul trecerii pe lista neagră a regelui este altul (pe care, evident, îl veți descoperi în film). Ridley Scott nu a optat pentru un titlu gen „Robin Hood Origins”, dar la final, în ultima scenă din film, ne dezleagă întregul mister al abstinenței infracționalo-umanitare: „And so the legend begins.” (Și astfel începe legenda”). Care va sa zică, de-abia de-aici încolo, își va începe Robin Hood acțiunile care l-au făcut celebru.
Robin Longstride (Russel Crowe) este un cruciat care nici nu-și amintește originile („Nu știu de unde sunt, doar unde am fost.”), curajos și naiv de cinstit, care cade în capcana lui Richard I (Danny Huston), atunci când acesta îi cere să-i mărturisească deschis părerea despre războaiele pe care le poartă. Un rege care, în orgoliul său așteaptă, de fapt, confirmarea că își duce cruciadele în mod justificat, în numele lui Dumnezeu, dar care primește, în schimb, părerea onestă a unui simplu arcaș, care crede că numai cu Dumnezeu nu au fost englezii atunci când au masacrat 2500 de musulmani, bărbați, femei și copii.
Moartea lui Richard Inimă de Leu pe câmpul de luptă face ca Robin să scape de execuția cu care regele „îl răsplătise” pentru sinceritatea sa. Drumul parcurs de erou pornește de la promisiunea făcută unui cavaler muribund, aceea de a-i duce tatălui său, Sir Walter Loxley (Max von Sidow), sabia pe care i-o luase, fără permisiune, în urmă cu 10 ani și cu care plecase la război. Sulița din piept nu-i mai dă timp lui Robert Loxley (Douglas Hodge) sa-i transmită ceva și frumoasei sale soții care îl aștepta acasă, Lady Marion (Cate Blanchett). De fapt nu se știe ce l-a făcut să cam uite de nevastă: sulița sau durata (efectivă) de numai o săptămână a unei căsnicii încheiate tot cu un deceniu în urmă, exact înainte ca Loxley să ia drumul cătăniei?
Succesiunea de întâmplări care îl plasează pe Robin în punctele și în momentele cheie ale acțiunii, configurează un itinerar care trece și pe la Curtea noului rege, Ioan (Oscar Isaac), un frustrat mincinos, un om fără de cuvânt, crescut în umbra renumitului său frate mai mare și care vrea să își impună domnia prin tiranie. În fine, se pare că oricât de mult i-ar fi servit pe cei doi frați regi, Robin devine, în cele din urmă, o victimă a acestora. Normal, dacă ne gândim că, de când e lumea, indiferent cât de priceput ești în ceea ce faci, nu trebuie niciodată să te pui cu superiorii, nici să-i contrazici, nici să-i jignești, nici să încerci să le furi măreția și aprecierea supușilor.
Russell Crowe îi imprimă personajului său acea senzație de calm, dar și de impetuozitate plasându-l într-un joc al contrastelor, căci Robin este supus și loial, dar și impunător, este blând, dar și necruțător în luptă. Parcă este, totuși, prea serios și prea grav. Cate Blanchett – cam rece, cam dură și … cam polivalentă (destoinică și pe câmpul agricol, dar și pe cel de luptă).
Pentru o producție USA-UK, care ne spune povestea unui erou britanic și care mai are și un regizor englez, distribuția mi se pare (mult prea) multiculturală (Australia, USA, UK, Suedia, Guatemala, Canada, Italia, Franța, Belgia, Iugoslavia) și cam lipsită de actori din Regat în punctele cheie. Aș fi vrut să îl văd și să îl aud mai mult pe Matthew Macfadyen („Pride & Prejudice ”, din 2005, „ Death at a Funeral”, din 2007), nu neapărat pentru că personajul său, Șeriful din Nottingham (un antagonist celebru al lui Robin Hood) e prea puțin dezvoltat, ci mai ales pentru a-i asculta minunatul accent britanic.
Un film tipic acțiune-aventură, un pic istoric (câteva elemente din istoria Angliei secolului al XII-lea, cum ar fi moartea lui Richard Inima de Leu în luptă, succesiune la tron a lui Ioan), ceva dramă și o poveste romantică între Robin și Marion, (personaje care nu se cunoșteau dinaintea plecării eroului la război, ca în alte ecranizări), lăsată pe un plan secundar (din păcate, nici chimia dintre cei doi nu prea o propulsează în față).
Dacă aveți senzația că reeditarea, după un deceniu, a tandemului Ridley Scott – Russell Crowe garantează automat o nouă capodoperă precum „Gladiatorul”, s-ar putea să fiți dezamăgiți un pic (cam așa se întâmplă când ai așteptări mari). Dacă sunteți, însă, fan necondiționat al regizorului sau al actorului principal, ori sunteți deschiși unei noi abordări a legendei (viitorului) erou britanic într-un film cu o acțiune dinamică (cu toate că se întinde pe o durată de 2 ore și 20 de minute), „Robin Hood” din 2010 poate fi ceea ce căutați.
