Toate drumurile duc la Thanos. Asta ar fi putut fi lejer deviza celor de la Marvel din momentul în care au lansat primul film din incredibila serie Infinity Saga și până în punctul în care toate poveștile derulate au ajuns să conveargă inevitabil către marea bătălie finală. 10 ani de producție și 18 filme care au purtat fanii francizei prin peripețiile supereroilor lor preferați culminează cu testul suprem – înfruntarea celei mai puternice ființe existente pentru salvarea Universului.
Anul 2007. Pe scena cinematografică mondială, studiourile Marvel se află practic în anonimat. Se dorește un proiect care să (re)aducă la viață eroii din revistele de benzi desenate Marvel Comics. Producătorul Kevin Feige este instituit ca președinte al Marvel Studios, iar un an mai târziu apare “Iron Man”, filmul care aduce un suflu cu totul nou acestui univers fictiv, grație colaborării excelente a regizorului Jon Favreau cu talentatul Robert Downey Jr.
Ceea ce lumea nu a conștientizat atunci a fost impactul uriaș pe care avea să-l producă viziunea lui Feige de a construi o poveste amplă, dezvăluită în timp, prin îmbinarea mai multor fire epice, care intersectate și puse cap la cap să creeze premisa pentru un deznodământ final. Ei bine, planul a fost materializat cu succes. Și în ce fel… În decursul celor 10 ani de la momentul lansării lui “Iron Man”, Marvel a creat o adevărată isterie la nivel mondial, prin abordarea sa inedită de a-și conecta filmele într-un crescendo care a ținut mereu fanii cu sufletul la gură.
De menționat din start că “Avengers: Infinity War” nu e un film pentru oricine și cu siguranță merită văzut în anumite condiții. Dacă ți-ai propus într-o seară să te destinzi la TV și ai ca opțiune filmul ăsta, dar tu n-ai nicio idee cine sunt Captain America, Tony Stark, Thor sau Thanos, atunci orientează-te către alt film. Chiar și dacă ești familiar cu numele și te-ar tenta un film cu supereroi, nu-ți recomand să te avânți la o vizionare decât dacă ești pus la punct cu tot contextul din spate. Și prin context, mă refer la a fi văzut deja majoritatea filmelor din MCU care preced “Infinity War”, pentru că ele reprezintă premisa pentru tot ceea ce urmează să se întâmple aici.
Temporal, acțiunea din film e plasată imediat după finalul evenimentelor din “Thor: Ragnarok”. De altfel, finii cunoscători au avut ocazia încă din scena de după generic a ultimului film “Thor” să observe detaliul care urma să prevestească potopul. Thanos s-a săturat. După zeci de filme în care și-a așteptat acoliții să-i furnizeze prețioasele bijuterii cerute (Pietrele Infinitului), individul mare și violet care își făcea apariția firav în precedentele filme Marvel a decis în sfârșit să-și ia soarta în propriile mâini (sau în propria mână, mai exact) și să confrunte personal gloata de supereroi – așa cum amenințător afirma și el încă de la finalul lui “Avengers: Age of Ultron”: “Fie, o voi face eu!”

Motivația lui Thanos este pe cât de simplă, pe atât de controversată. Într-un Univers care se pare că și-a consumat în mod ireversibil resursele naturale și care nu se mai poate autoîntreține prea mult timp în ritmul curent, singura soluție este decimarea a jumătate din totalul ființelor vii existente. Scurt și la obiect, nu? Cel puțin așa crede Thanos, supranumit și Titanul Nebun (de ce oare?). Și nu, nu este nevoit să facă asta doar cutreierând câte o planetă pe rând și măcelirându-i jumătate din populație. Există și o scurtătură: o mănușă specială, care dacă este purtătoarea celor 6 Pietre ale Infinitului, îi dă într-un mod extrem de convenabil ocazia purtătorului să eradicheze instant jumătate din ființele vii printr-o singură pocnitură a degetelor.

Sincronizarea nici că poate fi mai nefastă pentru tabăra adversă. Celebrii răzbunători sunt acum dezbinați. Căpitanul și Tony Stark nu-și mai vorbesc după bătaia urâtă pe care au fost nevoiți să și-o aplice în “Civil War”. Mai mult de-atât, Rogers este total dispărut de pe radar, împreună cu cei care i-au rămas loiali. Thor nu o duce nici el prea bine, fiind nevoit să plutească prin spațiu după ce întreaga planetă i-a fost distrusă. Partea bună e că l-a recuperat pe Banner, iar un Hulk nu strică niciodată la casa omului. Ceva mai bine o duc Gardienii Galaxiei. Peter și compania au rămas uniți după ultima pățanie în care Peter a fost nevoit să-și ucidă maleficul tată. Pe Pământ, Doctor Strange împreună cu Wong protejează în continuare templul sacru și ține lumea departe de forțele mistice potrivnice, iar Pantera Neagră, regele Wakandei, domnește mai puternic ca niciodată pe plaiurile africane.

“Infinity War” le dă în sfârșit ocazia tuturor acestor supereroi să-și unească forțele pentru a combate un rău comun, iar fanilor mult așteptatul moment de crossover, în care Răzbunătorii și Gardienii Galaxiei își intersectează căile pentru prima dată. Miza, evident, este totul. Lupta se dă acum la scară largă, din moment ce soarta întregului Univers este în pericol. Iar Thanos este mai determinat ca oricând să-și îndeplinească menirea. Tot ce are de făcut este să colecteze 6 pietre, să-și pună mănușa și să pocnească din degete. Iar băieții buni vor fi obligați să-l oprească cu orice preț.
Pornire în treapta a III-a
Filmul ăsta m-a captivat încă din start. După primele 10 minute, eram deja impresionat de ce vedeam și atunci am știut că voi avea parte de 2 ore de răsfăț vizual. Începutul în forță dă tonul perfect pentru restul filmului. Citisem la un moment dat cum unii se plângeau că lui “Infinity War” îi lipsește intriga. Dar așa cum spuneam și mai devreme, intriga a fost sădită dinainte ca filmul să înceapă. Acum practic se culeg roadele. Iar regia nu pierde niciun moment, sare peste preludiul clasic și calcă de la început accelerația printr-o succesiune de scene care te vor lua pe nepregătite și te vor face să-ți spui “Ok, pare că treaba a devenit serioasă acum”.
Mai aspru, mai întunecat
Dacă ești obișnuit cu umorul tipic filmelor Marvel și atmosfera destinsă în care se petrec de obicei lucrurile, s-ar putea ca “Avengers: Infinity War” să-ți ofere o supriză. Joe și Anthony Russo, cei 2 frați care au primit unda verde pentru regizarea filmului după excelentele “Captain America: The Winter Soldier” și “Captain America: Civil War”, aduc un aer diferit de această dată, unul încărcat cu o doză mult mai mare de dramatism. Ce-i drept, și filmele anterior menționate au avut partea lor de seriozitate și gravitate, dar acum parcă senzația e diferită.
Eroii nu mai au prim planul, fiind expuși și vulnerabili. Se pune mai mult accent pe explorarea laturii lor umane, din moment ce o asemenea încercare le scoate la lumină slăbiciunile și îndoiala. Câteodată rămâi cu impresia unei stări de apăsare pe care nici măcar umorul sau replicile ironice ale lui Robert Downey Jr. nu o pot evapora. Nicio grijă însă, umorul încă este acolo. Poate nu la fel de abundent ca în alte filme Marvel, dar cu siguranță în continuare calitativ și presărat într-un mod neabuziv în scene în care își găsește excelent locul.
Villain-ul perfect
Ce deosebește cu adevărat “Infinity War” de predecesorii săi este faptul că, pentru prima dată, filmul este concentrat în jurul villain-ului. Pentru că “Infinity War” nu este despre Iron Man, Captain America sau Thor, ci despre Thanos. De altfel, aș spune că el este personajul principal al filmului, din moment ce totul se întâmplă în jurul și din cauza lui, iar Josh Brolin (cel care îl interpretează în spatele CGI-ului) ar trebui să apară în capul listei de distribuție a actorilor. Aș îndrăzni chiar să spun că Thanos e probabil cel mai bun lucru care s-a întâmplat acestui film.
Până la “Infinity War”, Thanos nu a fost nimic mai mult decât acel tip supradimensionat și purpuriu, proptit într-un jilț, mereu cu replici amenințătoare, dar neconcretizate, un fel de câine care latră, dar nu mușcă. De această dată, Thanos ia prim planul și se materializează complet. Este un antagonist interesant, complex, motivat și principial. În ciuda faptului că la bază este un psihopat pregătit de genocid, Thanos e atât de inteligent conturat, încât la un moment dat devii tentat să empatizezi cu el și să-i înțelegi corvoada. Imaginați-vă că teoria lui din film despre climat și suprapopulare a ajuns să fie dezbătută de studenți în prezentări prin școli. Ridicol sau nu, asta nu poate decât să evidențieze faptul că scenariștii și-au făcut excelent treaba și au dat lovitura cu probabil cel mai reușit răufăcător din universul Marvel.
Reuniunea protagoniștilor
Dacă Thanos e cel mai bun lucru care s-a întâmplat filmului, al doilea cel mai bun lucru au fost întâlnirile de gradul 0 dintre principalele echipe de supereroi (denumite în termeni de specialitate crossovers). Vă mai amintiți în primul “Avengers” cât de candidă a fost întâlnirea dintre Thor și Iron Man? Sau cât de mult se aveau la suflet Iron Man și Captain America? Cam pe aceeași idee se merge și acum. Caractere cu personalități puternice care dau nas în nas pentru prima dată sunt nevoite să-și lase orgoliile deoparte și să coopereze pentru un scop comun. Dar ar fi păcat să nu existe ceva tachinare la început, pentru că asta e ce lumea vrea să vadă, iar Marvel livrează încă o dată la înălțime, cu același umor specific și momente spumoase. Mi-e greu să nu subliniez din nou capacitatea remarcabilă a regizorilor și a scenariștilor de a îndesa atât de multe personaje într-un singur film și de a le calibra atât de bine prezențele, acțiunile și motivațiile, astfel încât nimic să nu pară forțat sau incoerent.

Splendoare vizuală
“Infinity War” menține standardul ridicat și la capitolul acțiune. Și spre norocul nostru, într-o lume în care nu există limite în privința a ce este posibil, imaginația scenariștilor și a echipei tehnice zburdă încă o dată și ne oferă un spectacol total de efecte speciale. CGI-ul este la cote înalte, iar componenta vizuală este deosebită. Se ține de cont de legile fizicii? Nu, evident. Ar trebui asta să ne deranjeze? Nicidecum. Într-un context în care soarta lumii este în mâna unor supereroi cu superputeri, vrei ca toți să-și maximizeze potențialul și să tăbăcească tot ce le stă în cale. Zei, semizei, titani, vrăjitori, creaturi mistice și super oameni o dau parte-n parte și își pun în valoare forța și gadget-urile într-o serie de scene explozive care pe alocuri îți vor umple sufletul de satifacție și la final te vor lăsa dornic de mai mult.
Așteptat cu nerăbdare de milioane de fani într-un moment de apogeu cinematic pentru Marvel, “Avengers: Infinity War” purta din fașă povara succeselor anterioare ale filmelor care i-au pavat calea și avea datoria nescrisă de a fructifica toți acești ani de preludiu și de a-și răsplăti audiența cu o concluzie epică. Frații Russo nu dezamăgesc și ne oferă cel mai bun film al lor și probabil cel mai bun film al francizei, un blockbuster plin de intensitate, acțiune și dramatism, care încheie cu excelență un ciclu de succes al producțiilor Marvel.