“Bastille day” te poartă pe străzile unui Paris amenințat de atacuri teroriste, programate chiar de Ziua Națională a francezilor. Acțiunea într-un tempo ridicat, o doză de suspans și mai multe de umor, dar mai ales parteneriatul ad-hoc inedit dintre un hoț de buzunare și un agent CIA sunt ingredientele unei rețete cinematografice care îți trezește curiozitatea.
Filmul are premiera în cinematografele franceze pe 13 iulie, adică exact data în care începe să se deruleze povestea din film. Ironia sorții face ca lansarea să se producă chiar în ziua premergătoare masacrului real din Nisa (14 iulie 2016), când un radical franco-tunisian a spulberat cu un camion de 19 tone sute de oameni care sărbătoreau Ziua Bastiliei pe Promenade des Anglais.
Filmată în 2014, pelicula precede evenimentele sângeroase din anul 2015, din Paris, Franța: atacul armat terorist, de la sediul publicației franceze de satiră “Charlie Hebdo”, urmat, câteva luni mai târziu, de 7 atentate aproape simultane, soldate cu sute de morți și de răniți. Altfel spus, subiectul filmului nu își găsește inspirația în aceste întâmplări tragice. Dimpotrivă, acestea din urmă sunt cele care au provocat amânarea marii lui lansări până în aprilie 2016. Și dacă găsiți “Bastille day” și sub numele de “The Take” (inclusiv pe IMDB), este pentru că, după atacul real din 14 iulie 2016, filmul a fost lansat pe DVD, în Marea Britanie, sub acest nou titlu.
Din păcate, realitatea este mai șocantă decât ficțiunea, iar plasarea evenimentelor din “Bastille day” pe 14 iulie, ca și atentatul de la Nisa, din 2016, sper să fie mai degrabă ceva premonitoriu decât o sugestie macabră pentru un extremist dus cu capul (care ar fi putut viziona trailerul oficial, difuzat pe net încă din februarie sau chiar vedea filmul, proiectat în cinematografele din 24 de țări, începând cu aprilie). Scenariul filmului, oricum, se îndepărtează de masacrul “atacurilor teroriste” și se axează mai mult pe o cursă nebună de urmărire a băieților răi (sau mai degrabă pe o cursă de scăpare de băieții răi).
Și cum “Bastille day” este un film de acțiune, condimentat cu multe faze de umor rezultate din chimia gen șoarece-pisică dintre protagoniști, să întoarcem și noi foaia și să intrăm în atmosfera lui.
Deci…. Când te afli în Piața Sfântul Petru și uiți de pioșenia de care ar fi trebuit să dai dovadă în fața bisericii Sacré-Coeur, pentru că ochii tăi sunt amanetați de o superbă femeie goală care îți defilează prin față, să nu te minunezi că ai rămas fără portofel, ceas sau telefon. Ce e drept, cu telefonul poți să rămâi în mână, asta dacă ai avut inspirația (și plăcerea) să filmezi cu el ispita. În mare, însă, cam asta pățești când stai gură-cască la spectacolul lasciv pus în scenă de un pungaș care știe să își distragă victimele în modul cel mai agreabil.
Michael Mason (Richard Madden), personajul în cauză, este un hoț de buzunare simpatic, care “profesează” cu succes prin Paris. Un hoț care se respectă, acționează la comandă sau după bunul plac, așa că profită nu numai de oportunitățile pe care și le creează, ci și de cele care îi apar din senin. Ei, nu chiar din senin, pentru că omul, când nu fură sau nu își încasează banii pe mărfurile furate, mai filează prin jur până își găsește următoarea victimă.
Și o găsește într-o noapte, pe stradă, în timp ce își savurează (aparent) relaxat cafeaua și țigara, ca orice parizian care se respectă. Ea e Zoe (Charlotte Le Bon) și are profilul ideal pentru “prădătorul” nostru: agitată, confuză, dezorientată. Nu de alta, dar tocmai ratase misiunea pe care i-o încredințase iubitul și asta pentru că socoteala de acasă nu prea se potrivise cu cea din târg. Moment ideal pentru Michael să pună mâna pe geanta promițătoare a femeii. Dar nici chiar atât de promițătoare pe cât spera, pentru că în afară de telefonul mobil, lucrurile voluminoase și insignifiante găsite în ea nu par să îl tenteze pe hoțul nostru elegant. Și ce poate să facă decât să se debaraseze discret de ele, abandonându-le lângă o pubelă stradală și să își vadă de drum?
Drumul durează câțiva pași, pentru că din spatele lui… BUM!!! O explozie care pulverizează totul pe o arie de câțiva metri. Inclusiv viața a patru oameni. Și de aici începe acțiunea. Teroriștii amenință că vor îngenunchea Parisul în 36 de ore, adică taman în 14 iulie, când francezii sărbătoresc Căderea Bastiliei, ziua lor națională. Autoritățile ridică nivelul de alertă și și încep căutarea vinovaților. Cum camerele de luat vederi l-au imortalizat pe Michael la locul atentatului, pista de urmat este evidentă.
Numai că am uitat să vă spun că Michael este un american care își mutase zona de acțiune din țara natală într-o țară care i se potrivea ca o mănușă: una aglomerată, plină de turiști (cu atâtea ceasuri, telefoane și portofele la purtător…) și în care el nu avea cazier. Pretextul perfect pentru a intra în scenă (și) americanii de la CIA , ca să ridice ei primii “teroristul” compatriot, dar și pentru ca, mai apoi, să rezolve problemele francezilor cum numai ei știu să o facă atât de bine (așa cum o fac, dacă vor, în orice colț al globului pământesc). Colaborarea franco-americană stă însă sub semnul rezervei și al secretelor de ambele părți.
Problema este preluată de agentul Sean Briar (Isris Elba), un om de (prea multă) acțiune, retrogradat la munca de supraveghere într-o unitate a CIA din Paris. Considerat de superiorul lui din Irak inconștient, indisciplinat, iresponsabil și violent, după o misiune eșuată și soldată cu moartea informatorului său, Brian își primește porția de zeflemea de la șeful din Franța. Și asta pentru că Parisul nu e Bagdadul în care poți să tragi cu arma în dreapta și în stânga, că doar e “Orașul Luminilor”, în care arta respiră prin toți porii, iar liniștea nu e perturbată decât de vreo șansonetă cântată la un pahar de vin fin franțuzesc…
De la furtișagurile discrete ale lui Michael și ironiile încasate la birou de Briar, filmul e comutat pe modul dinamic, iar protagoniștii trec în tandem prin situații pe viață și pe moarte. În tandem pentru că de pe la minutul 40 nu se mai dezlipesc unul de altul. În rest, fiecare face ce știe mai bine. Idris Elba este excelent în rolul unui agent dezlănțuit, care rupe și sparge totul în cale, cu pumnii, cu picioarele sau cu ce mai apucă. Și, evident, trage bine cu arma, eliminând o mulțime de inamici. Toate așa, de unul singur…
Richard Madden trece de la rolul unui pierde-vară, al unui șmecheraș care te ușurează senin de bunuri pe stradă, la acela de țap ispășitor prins într-un complot la nivel înalt, o victimă spășită care se trezește (sau mai bine e trezit de Zoe) cu niscai probleme de conștiință și de asumare a responsabilităților. Evident, abilitățile lui sunt folosite în continuare, numai că acum sunt exersate pe băieții răi, rezolvând la fix ceea ce agentul Brian nu poate face cu forța.
Cei doi britanici fac echipă bună, iar personajele lor se completează reciproc: unul – un escroc mărunt, fără vreun scop în viață, celălalt – un agent dur și decis. Mason și Briar sunt inteligenți și buni în ceea ce fac, iar dialogurile dintre ei sunt savuroase. Britanici sunt și actorii care joacă rolul celorlalți americani din această coproducție internațională, ca și regizorul și co-scenaristul James Watkins (“Eden Lake”, “The Woman in Black”). Cum engleză vorbesc și americanii, și britanicii, nu prea e afectată autenticitatea filmului, mai ales că personajele franceze sunt interpretate chiar de actori francezi.
“Bastille day” este (încă) un film din seria “americanii salvează lumea de răufăcători”, așa că dacă ești fanul subiectului, dă play pe el și nu vei fi dezamăgit. Păcat că experții de peste ocean nu l-au oprit și pe nebunul ăla de islamist din cursa lui macabră care a secerat sute de oameni nevinovați… Din perspectiva evenimentelor reale petrecute în Franța la data lansării lui (chiar dacă, până la urmă ele nu prea se pupă cu cele din film), “Bastille day” nu a fost chiar filmul potrivit, la locul potrivit. Și în niciun caz la momentul potrivit. Pentru cel din fotoliu, însă, e un film de urmărit oricând.
