“Kincsem” (“Bet on Revenge”) este cel mai popular film din Ungaria ultimului deceniu, dedicat uneia dintre cele mai mari “comori” a maghiarilor de acum două secole (în traducere, Kincsem înseamnă “Comoara mea”).

Încercați să nu fiți derutați de o oarecare asemănare grafică sau fonetică cu Kingsman, așadar nu vă așteptați, vizionând filmul, la vreo organizație plină de super-spioni , ci la…un cal. Dar nu la orice cal, ci la unul de rasă pură, un adevărat simbol maghiar al secolului al XIX-lea. Pentru cunoscători, Kincsem a fost cel mai tare cal de curse din lume, el deținând un record mondial care nu a fost doborât nici la ora actuală: cele mai multe victorii – 54 – din tot atâtea starturi.

Filmul, produs în Ungaria, este cel mai scump film făcut vreodată în această țară, având un buget de 3 miliarde de forinți, adică circa 10 milioane de dolari. Nu e de mirare antrenarea atâtor fonduri, având în vedere că maghiarii i-au ridicat iepei lor minune statui, i-au rezervat un loc de onoare în muzeele țării (într-unul este expus inclusiv scheletul animalului) sau că au dat numele lui unui parc ecvestru și unei curse de cai din Budapesta. Din această perspectivă, folosirea la filmări a nu mai puțin de 97 dintre semenii săi cu coamă și copite, pare un mic amănunt, care ține mai mult de statistici, decât de ideea de efort omagial (care a implicat mobilizări masive și de resurse materiale și umane).

Cu toate că filmul reprezintă (și) o incursiune în lumea cailor (surprinzând aspecte legate de negoțul, creșterea, dresarea, antrenarea acestor animale, dar mai ales legate de celebrele curse hipice din secolul al XIX, din Europa), în esență, totuși, Kincsem este numai un punct de plecare pentru brodarea unei povești în jurul contelui Ernõ Blaskovich (Ervin Nagy). Deși numele personajului principal coincide cu cel al proprietarului real al lui Kincsem, suprapunerea se cam încheie aici, filmul părăsind realitatea pentru un univers ficțional plin de aventură și de romantism.

Victimă (colaterală) a evenimentelor ce au urmat înăbușirii Revoluției Maghiare de la 1848, micul Ernõ rămâne fără tată, dar și fără casa în care a crescut. Peste 25 de ani, îl revedem, complăcându-se într-un trai plin de desfrâu și de datorii. Intrarea lui Kincsem în viața lui, o iapă sălbatică pe care nu poate să o stăpânească nimeni, înseamnă un nou început pentru Blaskovich. El vede în Kincsem un potențial uriaș pentru curse (când nimeni nu îi acorda nici cel mai mic credit în acest sens) și reușește, cu multă răbdare, să facă din ea o adevărată campioană.

Deși par de domeniul imaginației scenaristului sau a regizorului, menite să dea culoare filmului, scenele care transpun temperamentul neobișnuit al lui Kincsem, cum ar fi tabieturile ei culinare, atașamentul (uneori, am putea spune, chiar dependența) față de o pisică sau comportamentul ei ciudat și independent, indiferent de comenzile jocheului, în timpul curselor, chiar pornesc de la realitate, Kincsem fiind o iapă cu o personalitate aparte, foarte puternică. În fine, cam aici se oprește partea documentar-istorică a filmului, pentru că, în fond, oricât ar fi fost ea o comoară a poporul maghiar, pentru creatorii filmului, Kincsem pare mai degrabă un personaj-pretext care schimbă cursul vieților oamenilor, decât un personaj central. Eu, personal, nu am avut senzația că animalul ar fi în prim-plan, că ar fi vorba de povestea sa (cu toate că știam că titlul cam asta ar fi trebuit să îmi sugereze) și trebuie să recunosc că, la ora vizionării, nici nu aveam cultura generală care să-mi furnizeze interes pentru “Minunea Ungariei”, așa că, până ce nu am văzut epilogul filmului, nici nu mi-am închipuit că Kincsem ar fi existat în lumea reală.

Pelicula a urmat mai degrabă rețeta de succes a producțiilor comerciale, așa că a îndesat ceva povești de amor (mai mult sau mai puțin morale), câteva scene mai deocheate, un pic de aventură, un pic de bătaie, un pic de suspans, o doză de dramă, câteva planuri de răzbunare (cam exagerate unele, mai ales că au implicat în ele și o figură istorică), întâmplări cu sau fără legătură cu iapa căreia i se aduce un omagiu în film.

Evident, pentru ca succesul să fie garantat și în rândul doamnelor și al domnișoarelor, din vâltoarea evenimentelor s-a ridicat și o poveste romantică, înfiripată între doi oameni care aparent se urăsc (cunoașteți clișeul, nu-i așa?). Cu tot statutul social și profesional al eroinei (Klara von Oettingen interpretată de Andrea Petrik), statut care ar putea justifica atitudinea sa rece și bățoasă, poate ar fi fost un pic mai ok dacă actrița ar fi avut o notă în plus de senzualitate, un vino-încoace mai irezistibil, păstrând și liniile orgoliului impuse de caracterul personajului.

Și cum altfel ar fi putut să se dezvolte povestea de dragoste dintre Ernõ și Klara dacă nu cu complicitatea și cu protecția lui Kincsem, calul erou atât pe hipodrom, cât și în afara lui…